Cândva, demult… mă jucam în culori. Mă jucam. Ca orice copil. Am regăsit niște culori vechi, uitate într-un dulap. Și la fel și joaca în culori, uitată și ea, în alte… foldere, era să spun.
Am reluat joaca, doar că n-am găsit și un bloc de desen, așa că am luat o foaie albă, un a4. Am și uitat că e altfel, diferit, de la foaia pentru desen, la hartia de scris… Și aici – frumusețea: contează și materialul pe care pui o culoare. Pe un a4… umezeala își face de capul ei, altfel decât intenționai. Și frumusețea e că la desen nu poți să dai undo ca în photoshop. Nu îți place consecința unei ezitări… încerci să dai cu altă vopsea peste. În photoshop e mai ușor. Dai un undo, pui un alt layer peste… Dar că pe o coală albă, pe care dai cu o culoare… îți rămâne doar să acoperi cu… altă culoare. Și te trezești că devine cam încărcat acolo, de alb, de albastru, iar de alb, iar de albastru. Și devine și prea ud de atâta încercat să acoperi repede, ca un copil, greșeala… Și foaia subțire începe să cedeze… Și toate par că nu te ascultă nicicum în grabă. Hmm… Las’ așa, îți zici că iese atipic, altfel. Și apoi… e doar o joacă, chiar dacă culorile s-au scurs în alte forme, alți demoni au ros din hârtie. Și aproape că începe să-ți placă ideea asta. Îți zici: e altfel, și gata!. Și te grăbești să-i dai de capăt. Dincolo de umbre greșite din intensitatea de culoare, deși tu ai dat cu pensula invers, de la încărcat la descărcat… nu contează asta. Îți zici iar: e altfel, e cum vreau. Ca să îl bifezi făcut. Și devine, în tot ce-ți construiești argumentat, în mintea ta, cumva, chiar real și bine. Și începi să crezi că așa trebuia să fie, că așa ai vrut de fapt, de la început. Doar că e un alt blue print pe care ți-l setezi. Deși e altfel față de cum l-ai văzut, imaginat, la început – desenul. Și îți tot spui: e bine așa. Fake it ’til you believe it. Fără să-i înțelegi… ritmul.
Sigur, poți să o iei iar de la capăt, dacă ai greșit când ai dat cu pensula. De la capăt, până când reușești să așterni acolo ce ai vrut. Try it ’til you make it. Însă așa rămân ciorne, schițe, încercări… în urmă. Multe. Și mult timp scurs pentru acest do it ’til you make it. Iar timpul… are și el ritmul lui.
Altfel, în viața de zi cu zi… Nu-i loc de undo, de ctrl+z (command+z), de alte layere peste… și nici de fake it ’til you make it, și nici de multe try it ’til you make it ca să iasă așa cum ți-ai imaginat la început de drum. De zi cu zi, nu mai ești doar tu cu o coală albă pe care te joci, doar tu. Și când greșești, chiar dacă dai peste cu altceva ca să acoperi, rămân în urmă… urme, nu poți să păcălești, să bagi sub preș, sub mult albastru. Ies la iveală. Nu ai nici tot timpul din lume să o tot iei iar de la capăt, de fiecare dată când greșești.
Pe hârtia pe care pui forme… o idee se transformă în timp ce desenezi. De la prima urmă de culoare așternută pe coală. Acolo capătă alte înfățișări… În timp ce desenai, un cântec din fundal ți-a purtat ideea în alte feluri, un mesaj la care ai răspuns a uscat altfel foaia de hârtie și gândurile tale au văzut înțelepciuni insomniace, dar cu aripi – în locul altor forme. Iar lumina flăcării de la aragazul pornit să dea căldură-n vreme de iarnă… ți-a zis că-i soare de vară. Și vezi alte sensuri pe care… ți le asumi și le înțelegi așa cum vin, le desenezi și așa le duci mai departe. Diferit față de ce ți-ai desenat la început pe retină. Doar cu un alt înțeles, o altă formă, în transformarea așternută pe hârtie, până la final, în ritmul ei.
Și atunci, ce rămâne desenat pe foaia albă? Desene păcălite – e bine și așa, desene refăcute – va fi (fost) bine cândva, desene… în transformarea lor, firească.
PS: Desenul albastru început în joacă… se transformă și el. Am crezut că l-am greșit și am dat cu mult albastru peste ca să acopăr. Apoi, ca un copil, m-am supărat și am început să fac alte schițe… Apoi, l-am văzut cum se desenează el… în a lui transformare. Sigur, rămân pe el multe urme, cicatrici din transformare… și mai trece timp de lucru cu el.
La pachet cu un Caloian. Oprisor. Din când în când bucătăria se transformă în loc de joacă. Cum mai zic eu #înnemerniciamea și #întrumulțumireaneuronului dar mai ales #întrufericireastomacului. La fel ca și cele de aici.
.4 Creiere dalbe
Dimineața pe răcoare, ca tot omul… la coadă la măcelărie să iau carne. O cucoană grăbită s-a băgat în față și cu o voce pițigăiată a cerut creier de vițel. Îmi venea să-i strig un: “Îți crăp capul și-ți pun creierul la pachet dacă nu treci la rând!” Apoi am văzut în mâna măcelarului creierul plin de sânge și neuronul meu matinal a început să deseneze imagini. Am uitat de cucoană și m-am pus pe cumpărat ingrediente pentru mâzgălelile neuronalo-matinale. Cam așa s-a întâmplat să apară ăste pornășaguri pentru canini.
De obicei am grijă să nu vărs vinul din pahar. De data asta a fost în mod intenționat vărsat un strop de cabernet sauvignon pe o coală de hârtie. Fără nici un regret, doar cu bucurie pentru pata de pe coala albă. De ce?… Pentru că am mâzgălit zilele trecute în jurul unei pete de cafea de pe o coală albă.
Dopul cu 4 corzi. “Să faci 4 cuie (pt. 4 corzi)… deci cello :)”
Sunt vreo 5 ani de când l-am ajutat pe Cosmin la un proiect fotografic și am făcut treburile de aici. De atunci tot zic că o sa-mi fac timp să-i dau Alexandrei un print cu una dintre poze. Sunt vreo 5 ani de când discutăm muzical, în spațiul virtual, cu schimb de link-uri. Desigur, aproape toate cu cello… hai fie, unele și cu chitară.
Eu am zis de-o mâzgăleală pe-o pată de vin, ea, firesc, de cello. M-am conformat, e cu 4 corzi, dar fără cuie 🙂 E un altfel de a spune “La mulți ani, Alexandra!”. Acum am să-i dau o fotografie și o mâzgăleală.
și ceva muzichie, cello și chitară, desigur:
Cu gandul la vara, hop cu vinul de cu seara. De fapt mai intai vinul, si mai apoi gandul.
Cabernet Sauvignon. Cricova. Rosu sec. Aspru si dens. Un vin din Moldova. L-am combinat cu niste branzeturi… ei bine, de aici, gandul mi-a zburat la vara, la albastru, la Kalamitsi, la Grecia – de unde sunt si pozele de mai sus. In nemernicia mea, imi place sa presar putin oregano si chilli peste branza. Apoi stropesc cu ulei de masline… si uite asa gandul zboara usor din locul meu pana’n Moldova si apoi in Elada. Cam asta face vinul asta – te poarta frumos.
.2 dopul cu punctuatie
Mi-am dorit sa fiu un cuvant. Un cuvant, intre alte cuvinte. Intr-o fraza. O fraza dintre multe alte fraze ce incheaga o pagina. Dintre multe alte pagini ce spun povestea dintr-o carte. Dintre multe alte povesti insirate pe un raft. Un cuvant, cat de mic. Hai, fie… chiar si un semn de punctuatie. Punct.
Si de la capat.
Povesti din dopuri.