logo

Monthly Archives: February 2015

.1 dopul lipsa. dopul din Horoabe.

povesti din dopuri, horoabe
Peste ani am strans povesti. Povesti prinse in dopuri de vin. Pe unele inca le mai stiu, pe unele le-am uitat iar pe unele nu le-am stiut nicicand – am si cativa prieteni care ma ajuta sa strang dopuri. Dopuri cu povesti.
Sunt povesti in vorbe sau in clipe. Povesti incepute, terminate, sau care se tot transforma…
Am refuzat mereu sa arunc dopurile, sa arunc povestile spuse sau nespuse la un pahar de vin. Si acum, ca s-au tot strans… am inceput sa le pun intr-o alta forma. Ce si cum o sa iasa din treaba asta vedem mai incolo. Pana atunci… franturi de povesti.

.1 dopul lipsa. dopul din Horoabe

Cam prin ’98, pe valea Horoabelor, am ingropat un dop.
Cu o seara inainte am baut o sticla de vin intre prieteni. Aveam locul nostru de pus cortul, departe de lume, in padure, langa Vararia Mica. Fetele se uitau la stele de sub peretele surplombat unde ne adaposteam, eu zdranganeam un cantec la chitara, un prieten ne descria traseele pe care urma sa le facem a doua zi prin Turnul Seciu… La un moment dat s-a oprit, s-a ridicat in picioare, s-a uitat catre ea, apoi catre noi – “Ba, v-am spus?!? Noi vrem sa ne logodim. Vreti sa ne fiti nasi?”. “Bine, ma!”.
Am ingropat dopul, a doua zi, pe valea Horoabelor ca martor peste timp al unei clipe…

…si imagini de a doua zi, din turnu seciu:
turnu seciu

Acum doua zile m-am apucat de proiectul meu cu dopuri… Ieri seara m-a sunat el – “Ba, salveaza-ma. Ma duc maine intr-o tura… ai niste parazapezi?”.
“Da, ma. Iti dau. Auzi… Mai tii minte dopul din Horoabe?”