Din alte vremuri, mai zvâcnesc așa, dintr-o dată, niște vagi urme pe papile.
În prag de sărbători, iarna, în post, se puneau la ceaun găluște. Nu orice găluște – e drept, în multe zone la sarmale li se zice găluște. Da’ nu-i despre sarmale. E despre găluște cu perje uscate. Și dacă prunele uscate erau lăsate nițel și la afumătoare… cu atât mai bine!
Cam ce-s găluștele astea și cum se fac? Pe scurt, cartofii fierți se iau la frământat cu ceva condimente, după gust, cu ou și cu făină, așa… cât de-un aluat. Se învelesc prunele în aluatul ăsta, cu răspundere. Se fac mari, sănătoase, nu mici, sfrijite cât pruna ca să le alergi cu lingura prin blid. Apoi se dau la clocot într-o zeamă de legume. Și gata.
Acum sigur, nu toți țineau post, mai ales în zilele de mers la pădure, bărbații când se întorceau nu mâncau zeamă cu cartofi și perje uscate. Nu. Se trezeau dimineața și tăiau o orătanie din bătătură. Femeile nu tăiau găini în post, să nu facă păcate, dar se ocupau mai departe de gătit. Și ciulama de pasăre și găluște. Dar la găluștele astea se mai punea și brânză rasă. Și nu mai erau fierte, erau rumenite în untură, la tigaie. Pe plită, la foc mic.
Astea două’s de pus stomacul la cale pentru alergat o zi întreagă. Sigur că nu sunt ca cele de atunci. Că nu sunt nici cu foc pe plită nici cu untură. În loc de zeamă de legume am făcut o supă de dovleac, peste care am pus și niște bucăți de slană uscată nițel la tigaie. Semințele de fenicul au luat locul celor de mărar. Iar ardeiul… apăi eu le-am dat iuțeală!
Mai e o rețetă de găluște cu prune. Bune și la desert găluștele astea. Le mai zice și gomboți. După ce-s fierte, sunt rumenite nițel la cuptor, apoi cernute cu zahăr pudră. Și sunt aromate de la scorțișoară. Dar pe asta am sărit-o acum din schemă că aveam de alergat la alte treburi. Rețeta exactă de gomboți o găsiți la Radu Anton Roman în cartea „Bucate, vinuri și obiceiuri românești“.
În aste vremuri… e altfel. Mai pe repede înainte. Ca tot omul prins cu treburi în timpul săptămânii, am alergat în vichend la cumpărături. Sigur, mă așteptam să fie înghesuială. Sigur, mă așteptam să pierd o grămadă de timp. Sigur, am fost un cretin să mă duc într-un hypermarket. Primul lucru enervant – muzica. Variațiuni cu jingle bells, împodobește mamă bradul și wham – last christmas i gave you my heart… Al doilea lucru enervant: porc, porc, porc, porc… ceafă, cotlet, fleică, pulpă, ceafă, cotlet, fleică, pulpă… cu mici scăpări – mai juma’ de cap, mai niște „adidași“. Într-un final găsesc vită. La caserolă, în vitrina frigorifică, gata tranșată sau tocată. Nu chiar ce îmi doream. Așa că nu, nu am cumpărat.
Dar m-a oprit pe loc vocea unei tanti de la galantarul cu carne care ducea muncă de lămurire cu o cumpărătoare. “Avem tot ce vreți de porc, doamnă! Toate sunt proaspete!“.
Mă așez cuminte la coadă și când îmi vine rândul dau să întreb, că poate n-am văzut eu… “Nu vă supărați, știți, cumva, vită aveți?!?… “ “Nu domnule, vita nu se vinde acum. Până și la salata de beuf, lumea pune curcan, să fie mai sănătoasă!” – mda, de aia trântesc toți tone de maioneză – gândesc în timp ce duduia continua – “… vine Crăciunul… Lumea cumpără doar porc. Avem tot ce vreți de la porc…“ Și mă trezesc dintr-o dată întrebând: “Creier de porc aveți?“ – a început să se uite urât, eu insist: „Inimă de porc?!?“ “Domne, aicia vindem doar carne…“
Am plecat.
Rezolvat problema pentru canini a doua zi la o măcelărie în piață.
Cu tot cu “împodobește bradul” și cu “Last Christmas I gave you my heart”. This year, to save me from tears, I’ll cook it special. Say NO to onion!
Tot pe la început de săptămână am dat peste un articol pe net, din 2013 dar republicat și în 2015, pe un blog… despre lucruri pe care să NU le faci de Crăciun. Să nu gătești – pentru că pierzi o grămadă de vreme, mai bine comanzi o pizza… să nu mai chemi prieteni pe la tine – pentru că o să ai de spălat o grămadă de vase în urmă, asta după ce te-ai trudit să gătești atâta… să nu te duci în vizite – pentru că cine știe peste ce mâncăruri proaste dai, mai bine, ca să nu te duci, pretinzi că ți-ai rupt piciorul, sau chiar ți-l rupi…
Hey, wait a minute… eu chiar am o placă de metal și cinci șuruburi în picior…
Dar totuși, cum ar fi?!? Un Crăciun altfel?… mai bine comand o pizza când ajung acasă, târziu, eventual iau și un cozonac de la shopandgo-ul de la colțul blocului, clar tre’ să fie la ofertă cu ceva vin. Prost, dar la ofertă. Pentru că, mai apoi, cuminți, pe canapea, vom aveam mai mult timp “împreună“. De stat în fața tv-ului, butonând telefoanele sau tabletele. De schimbat două – trei vorbe despre load-ul mult prea mare de taskuri de la job, despre facturi care nu ți-au fost achitate, despre facturi pe care și tu întârzii să le achiți, de ăia buni, de ăia mai puțini buni, de uite ce-a mai postat cutare sau cutare. De amintit că mai aveam un proiect de terminat sau un raport de făcut, un email de trimis. Vom scoate laptopurile și ne vom focusa fiecare în ale noastre taskuri si proiecte. Și articole de dezvoltare profesională și personală. Din când în când, mai facem o pauză să terminăm un nivel la un joc pe mobil. De ce să pierdem timpul trebăluind la bucătărie, fără tablete, laptopuri, tv, cărți, canapea, păturică moale?!?… când uite câte altele am rezolvat… împreună. În plus… și oboseala…
Și fără prieteni, clar! Ce dacă pe unii nu i-am mai văzut de aproape un an, chiar doi sau trei… oricum vorbim cu ei aproape zilnic pe messenger și știm ce au făcut de pe facebook. De rude nici atât. Clar, nu ne vom mișca din casă, ne vom odihni în mini-vacanță. Mai bine luăm telefonul, deschidem o aplicație și mai comandăm o pizza sau ceva. Ca la birou. Doar că acum stăm pe canapea împreună.
„Ai făcut tu asta pentru noi? Ai făcut?” – ne va întrerupe poate o reclamă la tv sau pe youtube-ul uitat într-un tab deschis… Vom zâmbi și vom servi o felie de cozonac. Și un pahar de vin. Și vom adormi.
Cum ar fi?!? Altfel!
Și nu, mai încolo, dacă o să am copii, nu o să mă întreb de ce mănâncă doar fastfood. De ce să mă întreb asta?!? Că nu ne vor deranja, vor fi cuminți – își vor comanda singuri ceva rapid, se vor afunda și ei în canapea, cu jocurile lor pe vreo tabletă sau ceva. Nu vor alerga prin living ca să spargă lucruri. Nicicum pe afară, să bată mingea pe maidan, să răcească sau să-și rupă vreun picior.
Oricum, nici de găluște cu prune nu vor ști, sau de gustul laptelui fiert pe plită în ceaunul din care a fost răsturnată mămăliga, sau de un rasol cu hrean, sau de răcituri de gâscă, sau de plăcinte și colaci la cuptor. Nici măcar de porc, porc, porc și iar porc, ca acum. Hypermarketul va fi mereu în vreo aplicație. La fel și bucătăria. Cu de toate… din aplicație direct la ușă. Acum avem alte priorități, alte tradiții dăm mai departe.
Dar acum e încă altfel, fără aplicație, direct la măcelăria din piață. Cu toată forfota dintre tarabe, cu stat la cozi, cu înghesuială… tot mi se are că e un farmec aparte când vezi produsele în față și îți sucești planurile pe moment. Aveam în gând un rasol de vită și până la urmă… nu m-a lăsat inima.
O parte din inimă, crudă. I-am dat doar sare, iuțeală și ceva ierburi. Lăsată la odihnit peste noapte, la rece, și mâncată așa, cu hrean și niște praz. O altă parte, la fel, cu sare ierburi și iuțeală, dar pe grill – că jar n-a fost acum de unde. Dar cu dovleac, mere și gutui făcute la cuptorul de la aragaz. Așa, de pus pe lângă. Și din ce-a mai rămas… o tocană mică, alături de alte inimioare de pasăre.
Și că tot ziceam de forfota de la măcelăria din piață – la aceeași cantitate de carne, dar de porc, un nene a plătit aproape dublu față de cât am dat pe o inimă… de vită.
Așa, ca de ajun… un articol lung cât o zi de post. De fapt mai multe zile. La rând… cât să termin și de scris, și de gătit, dincolo de alergăturile cotidiene. Nu, nu e despre a păstra cu sfințenie rețete și obiceiuri vechi, dar e despre obiceiuri.
Așa, ca de ajun…
De urat, am mai ura,
Da’ nu suntem de ici, de colea…
Suntem de la Buza Veche,
Unde mâța streche,
Și motanul arză-l focul
Mi-a rupt cojocul
Și-am rămas întru-un ilic,
De mă ia Zgaibea de frig!
Gata. Să mai și mâncăm. Altfel.
Sărbători… cu inimă!