Peste ani am strans povesti. Povesti prinse in dopuri de vin. Pe unele inca le mai stiu, pe unele le-am uitat iar pe unele nu le-am stiut nicicand – am si cativa prieteni care ma ajuta sa strang dopuri. Dopuri cu povesti.
Sunt povesti in vorbe sau in clipe. Povesti incepute, terminate, sau care se tot transforma…
Am refuzat mereu sa arunc dopurile, sa arunc povestile spuse sau nespuse la un pahar de vin. Si acum, ca s-au tot strans… am inceput sa le pun intr-o alta forma. Ce si cum o sa iasa din treaba asta vedem mai incolo. Pana atunci… franturi de povesti.
.1 dopul lipsa. dopul din Horoabe
Cam prin ’98, pe valea Horoabelor, am ingropat un dop.
Cu o seara inainte am baut o sticla de vin intre prieteni. Aveam locul nostru de pus cortul, departe de lume, in padure, langa Vararia Mica. Fetele se uitau la stele de sub peretele surplombat unde ne adaposteam, eu zdranganeam un cantec la chitara, un prieten ne descria traseele pe care urma sa le facem a doua zi prin Turnul Seciu… La un moment dat s-a oprit, s-a ridicat in picioare, s-a uitat catre ea, apoi catre noi – “Ba, v-am spus?!? Noi vrem sa ne logodim. Vreti sa ne fiti nasi?”. “Bine, ma!”.
Am ingropat dopul, a doua zi, pe valea Horoabelor ca martor peste timp al unei clipe…
…si imagini de a doua zi, din turnu seciu:
Acum doua zile m-am apucat de proiectul meu cu dopuri… Ieri seara m-a sunat el – “Ba, salveaza-ma. Ma duc maine intr-o tura… ai niste parazapezi?”.
“Da, ma. Iti dau. Auzi… Mai tii minte dopul din Horoabe?”
For those about to land, we salute you!
The venetian paradox – they need tourists as the income from tourism helps them finish Moses project, but in the same time they are not quite pleased with such large ships in their lagoon… therefore the salute.
Ce faci Radu? “Pecuiec. Pecuiec din găiată i pun în bocan.“.
Şi nu îţi e frică?
“Nu. Pecuiec peştele acrobat“.
Era ud din cap până în picioare, dar nu-i păsa. Se juca cu peştii, fără să se teamă. Mai devreme a fost plecat din oraş, la cineva la curte. A văzut căţei, iezi şi iepuraşi. Şi nu se teme de animale. Nu a fost ameninţat cu “vezi că o să te pape căţelul” sau “peştele o să te prindă de degeţele“.
Mai spre capătul satului era o casă cu lacăt la uşă. Pe prispă, în dreapta era un pat de fier cu un cojoc aruncat peste o saltea. În faţa casei – un măgar.
Am mers mai departe către capătul satului.
La întoarcere, aceeaşi casă, acelaşi lacăt. Acelaşi pat cu acelaşi cojoc – dar mutat în stânga. În loc de măgar era un câine. Lângă casă, în curte, oile se pregăteau de înnoptat.
Un pat care se tot plimba… pesemne că era nehotărât ciobanul.
Cerna Sat. 03.05.2014
e despre un sfârşit şi un început.
las în urmă un blog – horoabe.blogspot.com – început prin 2007.
mai departe urc pe niște scări către… către altceva.
