logo

Tag : ontherun

Gălușcă

Din alte vremuri, mai zvâcnesc așa, dintr-o dată, niște vagi urme pe papile.
În prag de sărbători, iarna, în post, se puneau la ceaun găluște. Nu orice găluște – e drept, în multe zone la sarmale li se zice găluște. Da’ nu-i despre sarmale. E despre găluște cu perje uscate. Și dacă prunele uscate erau lăsate nițel și la afumătoare… cu atât mai bine!

Cam ce-s găluștele astea și cum se fac? Pe scurt, cartofii fierți se iau la frământat cu ceva condimente, după gust, cu ou și cu făină, așa… cât de-un aluat. Se învelesc prunele în aluatul ăsta, cu răspundere. Se fac mari, sănătoase, nu mici, sfrijite cât pruna ca să le alergi cu lingura prin blid. Apoi se dau la clocot într-o zeamă de legume. Și gata.

Acum sigur, nu toți țineau post, mai ales în zilele de mers la pădure, bărbații când se întorceau nu mâncau zeamă cu cartofi și perje uscate. Nu. Se trezeau dimineața și tăiau o orătanie din bătătură. Femeile nu tăiau găini în post, să nu facă păcate, dar se ocupau mai departe de gătit. Și ciulama de pasăre și găluște. Dar la găluștele astea se mai punea și brânză rasă. Și nu mai erau fierte, erau rumenite în untură, la tigaie. Pe plită, la foc mic.

pronășaguri pentru canini

Astea două’s de pus stomacul la cale pentru alergat o zi întreagă. Sigur că nu sunt ca cele de atunci. Că nu sunt nici cu foc pe plită nici cu untură. În loc de zeamă de legume am făcut o supă de dovleac, peste care am pus și niște bucăți de slană uscată nițel la tigaie. Semințele de fenicul au luat locul celor de mărar. Iar ardeiul… apăi eu le-am dat iuțeală!

Mai e o rețetă de găluște cu prune. Bune și la desert găluștele astea. Le mai zice și gomboți. După ce-s fierte, sunt rumenite nițel la cuptor, apoi cernute cu zahăr pudră. Și sunt aromate de la scorțișoară. Dar pe asta am sărit-o acum din schemă că aveam de alergat la alte treburi. Rețeta exactă de gomboți o găsiți la Radu Anton Roman în cartea „Bucate, vinuri și obiceiuri românești“.

În aste vremuri… e altfel. Mai pe repede înainte. Ca tot omul prins cu treburi în timpul săptămânii, am alergat în vichend la cumpărături. Sigur, mă așteptam să fie înghesuială. Sigur, mă așteptam să pierd o grămadă de timp. Sigur, am fost un cretin să mă duc într-un hypermarket. Primul lucru enervant – muzica. Variațiuni cu jingle bells, împodobește mamă bradul și wham – last christmas i gave you my heart… Al doilea lucru enervant: porc, porc, porc, porc… ceafă, cotlet, fleică, pulpă, ceafă, cotlet, fleică, pulpă… cu mici scăpări – mai juma’ de cap, mai niște „adidași“. Într-un final găsesc vită. La caserolă, în vitrina frigorifică, gata tranșată sau tocată. Nu chiar ce îmi doream. Așa că nu, nu am cumpărat.

Dar m-a oprit pe loc vocea unei tanti de la galantarul cu carne care ducea muncă de lămurire cu o cumpărătoare. “Avem tot ce vreți de porc, doamnă! Toate sunt proaspete!“.
Mă așez cuminte la coadă și când îmi vine rândul dau să întreb, că poate n-am văzut eu… “Nu vă supărați, știți, cumva, vită aveți?!?… “ “Nu domnule, vita nu se vinde acum. Până și la salata de beuf, lumea pune curcan, să fie mai sănătoasă!” – mda, de aia trântesc toți tone de maioneză – gândesc în timp ce duduia continua – “… vine Crăciunul… Lumea cumpără doar porc. Avem tot ce vreți de la porc…“ Și mă trezesc dintr-o dată întrebând: “Creier de porc aveți?“ – a început să se uite urât, eu insist: „Inimă de porc?!?“ “Domne, aicia vindem doar carne…“
Am plecat.

Rezolvat problema pentru canini a doua zi la o măcelărie în piață.
Cu tot cu “împodobește bradul” și cu “Last Christmas I gave you my heart”. This year, to save me from tears, I’ll cook it special. Say NO to onion!

pronășaguri pentru canini

Tot pe la început de săptămână am dat peste un articol pe net, din 2013 dar republicat și în 2015, pe un blog… despre lucruri pe care să NU le faci de Crăciun. Să nu gătești – pentru că pierzi o grămadă de vreme, mai bine comanzi o pizza… să nu mai chemi prieteni pe la tine – pentru că o să ai de spălat o grămadă de vase în urmă, asta după ce te-ai trudit să gătești atâta… să nu te duci în vizite – pentru că cine știe peste ce mâncăruri proaste dai, mai bine, ca să nu te duci, pretinzi că ți-ai rupt piciorul, sau chiar ți-l rupi…

Hey, wait a minute… eu chiar am o placă de metal și cinci șuruburi în picior…

Dar totuși, cum ar fi?!? Un Crăciun altfel?… mai bine comand o pizza când ajung acasă, târziu, eventual iau și un cozonac de la shopandgo-ul de la colțul blocului, clar tre’ să fie la ofertă cu ceva vin. Prost, dar la ofertă. Pentru că, mai apoi, cuminți, pe canapea, vom aveam mai mult timp “împreună“. De stat în fața tv-ului, butonând telefoanele sau tabletele. De schimbat două – trei vorbe despre load-ul mult prea mare de taskuri de la job, despre facturi care nu ți-au fost achitate, despre facturi pe care și tu întârzii să le achiți, de ăia buni, de ăia mai puțini buni, de uite ce-a mai postat cutare sau cutare. De amintit că mai aveam un proiect de terminat sau un raport de făcut, un email de trimis. Vom scoate laptopurile și ne vom focusa fiecare în ale noastre taskuri si proiecte. Și articole de dezvoltare profesională și personală. Din când în când, mai facem o pauză să terminăm un nivel la un joc pe mobil. De ce să pierdem timpul trebăluind la bucătărie, fără tablete, laptopuri, tv, cărți, canapea, păturică moale?!?… când uite câte altele am rezolvat… împreună. În plus… și oboseala…
Și fără prieteni, clar! Ce dacă pe unii nu i-am mai văzut de aproape un an, chiar doi sau trei… oricum vorbim cu ei aproape zilnic pe messenger și știm ce au făcut de pe facebook. De rude nici atât. Clar, nu ne vom mișca din casă, ne vom odihni în mini-vacanță. Mai bine luăm telefonul, deschidem o aplicație și mai comandăm o pizza sau ceva. Ca la birou. Doar că acum stăm pe canapea împreună.
Ai făcut tu asta pentru noi? Ai făcut?” – ne va întrerupe poate o reclamă la tv sau pe youtube-ul uitat într-un tab deschis… Vom zâmbi și vom servi o felie de cozonac. Și un pahar de vin. Și vom adormi.
Cum ar fi?!? Altfel!

Și nu, mai încolo, dacă o să am copii, nu o să mă întreb de ce mănâncă doar fastfood. De ce să mă întreb asta?!? Că nu ne vor deranja, vor fi cuminți – își vor comanda singuri ceva rapid, se vor afunda și ei în canapea, cu jocurile lor pe vreo tabletă sau ceva. Nu vor alerga prin living ca să spargă lucruri. Nicicum pe afară, să bată mingea pe maidan, să răcească sau să-și rupă vreun picior.
Oricum, nici de găluște cu prune nu vor ști, sau de gustul laptelui fiert pe plită în ceaunul din care a fost răsturnată mămăliga, sau de un rasol cu hrean, sau de răcituri de gâscă, sau de plăcinte și colaci la cuptor. Nici măcar de porc, porc, porc și iar porc, ca acum. Hypermarketul va fi mereu în vreo aplicație. La fel și bucătăria. Cu de toate… din aplicație direct la ușă. Acum avem alte priorități, alte tradiții dăm mai departe.

pronășaguri pentru canini

Dar acum e încă altfel, fără aplicație, direct la măcelăria din piață. Cu toată forfota dintre tarabe, cu stat la cozi, cu înghesuială… tot mi se are că e un farmec aparte când vezi produsele în față și îți sucești planurile pe moment. Aveam în gând un rasol de vită și până la urmă… nu m-a lăsat inima.

O parte din inimă, crudă. I-am dat doar sare, iuțeală și ceva ierburi. Lăsată la odihnit peste noapte, la rece, și mâncată așa, cu hrean și niște praz. O altă parte, la fel, cu sare ierburi și iuțeală, dar pe grill – că jar n-a fost acum de unde. Dar cu dovleac, mere și gutui făcute la cuptorul de la aragaz. Așa, de pus pe lângă. Și din ce-a mai rămas… o tocană mică, alături de alte inimioare de pasăre.

Și că tot ziceam de forfota de la măcelăria din piață – la aceeași cantitate de carne, dar de porc, un nene a plătit aproape dublu față de cât am dat pe o inimă… de vită.

Așa, ca de ajun… un articol lung cât o zi de post. De fapt mai multe zile. La rând… cât să termin și de scris, și de gătit, dincolo de alergăturile cotidiene. Nu, nu e despre a păstra cu sfințenie rețete și obiceiuri vechi, dar e despre obiceiuri.

Așa, ca de ajun…

De urat, am mai ura,
Da’ nu suntem de ici, de colea…
Suntem de la Buza Veche,
Unde mâța streche,
Și motanul arză-l focul
Mi-a rupt cojocul
Și-am rămas întru-un ilic,
De mă ia Zgaibea de frig!

Gata. Să mai și mâncăm. Altfel.
Sărbători… cu inimă!

Întru gâdilarea neuronului. Cu piatra.

climbing

Pe stâncă, de foarte multe ori diferența dintre a cădea și a nu cădea o face neuronul, după cum am simțit pe propria-mi piele. Așa că trebuie și ăsta gâdilat nițel. La stâncă. Și nu numai. Trust and deal with your own madness, keep calm & keep climbing.

Sună bine, nu? Da’ cum?!? Că neuronu’ face după cum îl taie pe el sinapsa.
Mda, știu, nu-i chiar cu termeni din cărți de bucate encefale sau motivaționale, așa că luați de cetiți printre rânduri și pe sărite dacă termenii vă zgârie retina.
Deci, cum? Cu grijă și atenție.

Am găsit tricoul cu Think Pink.

Nu cu detergent. L-am găsit ascuns într-un colț de neuron, adică am avut cândva un tricou pe care-l tot purtam până când, săracul de el, nu mai reușea să acopere niște… depozite de hamei. Anyway, tricoul nu era roz.
Era doar fain.

Acum sigur, Think Pink e marcă înregistrată. La ei pe site, scrie cam așa: „Great way of climbing, Think Pink was born in Yosemite National Park to relax your mind and understand nature”.

Întru cele ale neuronului, eu aș zice: “to relax your mind and understand your nature”. Cu de toate. Mai ales cu acele gânduri și vorbe negative. Și astea-s bune la ceva. La conștientizat și transformat. În gânduri și vorbe pozitive. Să fie bine ca să nu fie rău. Observat, conștientizat și transformat. Și pentru sedimentare și transformare, e loc de grăit în mod repetat în gând. Se poate și cu voce tare dacă te ține – cu un soi de „I feel pretty“ din Anger Management. E un fel de cale de la stări negative, la stări pozitive.

Nu zău?!? Pe bune?!? Știi ceva, stânca e udă! Și cam cum vrei să o usuc din vorbe cu gândul?!? Nu, chiar dacă gândesc opusul, asta nu schimbă realitatea fizică, stânca nu se usucă, tot udă rămâne. Doar că pune în mișcare ceva rotițe la atitudine. Un soi de deblocare. Și în loc să rămân cantonat în nu, nu se poate că stânca-i udă, mă urnesc ușor în a încerca, în a găsi soluții, în a face. Sigur, nu-i de dorit și nu-i indicat să te dai pe stâncă udă, dar nici nu-i de dorit sau indicat să rămâi blocat mental în traseu dacă te-a prins ploaia. Deci stânca e uscată. Am zis!

Sau altfel… Privesc către continuarea traseului. Gândesc nasol – Nu pot să trec de pasajul ăsta, e greu. Și dintr-o dată, ghici ce?!? Rock’n roll and Elvis feet / tremurat de gladiole, se umflă mâna și gata. Că așa am trimis negativ niscaiva stimuli către mușchi.

Așadar și prin urmare, pe cât posibil, făr’ de stres, de griji, de gânduri negative.

Take a walk on the other side.

Aia de nu se vede cu ochiul. Da’ pot trimite neuronul la plimbare pe tărâmul imaginației să facă research. Pozitiv, desigur. La lucru cu el, nu la întins nervii! Să facă bine să imagineze un blueprint pozitiv al traseului, al mișcărilor, al depășirii limitelor, al reușitei acelui pasaj care tot nu ieșea. Până la urmă, un blueprint al bucuriei de a urca.

Da’ nu aiurea. Domol, mai cu măsură. Păstrând trei puncte de spijin în stâncă. Cu capu’n nori dar cu picioarele pe pământ, cum se zice. Că prea mult nu-i bine. Imaginația pozitivă ajută la relaxare, la detensionare, la depășirea barierelor, la găsirea de soluții, la clădirea unei stări de bine, de încredere. În doze mari însă, duce la un soi de autopăcălire. Și cum mai cad și pietre, nu-i deloc ok să ne furăm singuri casca de pe cap.

Imaginația e faină și de asta, din când în gând, trimit neuronul la plimbare, cu muzichia aferentă momentului. Give me fuel, give me fire… așa, ca să intrăm în ritm. La stâncă muzica te poartă, de la metallica, rammstein sau gogol bodello la piazzolla – mă rog, după preferințe. Și muzica ajută imaginația – desigur, dacă nu-i de la vecinii cu grătarul în portbagaj de Logan – aici imaginația zboară către drujbe și alte cele. Și nici alte siropoșenii de tăiat venele nu ajută.

Hai că se poate!

Încrederea în sine lasă pe tușă blocajul neuronului. Și te poartă în traseu. Și asta se construiește. Do it! Cu pași mici, cuantificabili. Fiecare rezultat împlinit te ține pe drum către obiectivul propus. Care ești programator și te-ai intersectat cu „Agile“ înțelegi mai repede ce și cum, care nu – google search.

Observăm, conștientizăm, transformăm, pozitivăm, imaginăm. Make a plan & do what you have to do. Cu pași mici. Din greșeală în greșeală spre victoria finală. Prin cuvinte cuvântate, gânduri gândite și fapte înfăptuite.

E un alt fel de a vedea ce se întâmplă la stâncă cu neuronul, cum să-l controlez și cum să-l ghidez. Kind of positive mental control prin încredere în sine, prin gândire pozitivă, prin imaginație. Doar zic. Poate ajută și altor neuroni.

Cam gata deocamdat’ cu gâdilatul neuronului. Hai că se poate.

Las aici un clip motivațional: