Semnul e pus la intrarea pe traseul către cheile Ţăsnei. Dacă vii dinspre Baia de Aramă, ca să plăteşti taxa de vizitare, tre’ să mai pierzi o oră, să te duci până în Băile Herculane, pe strada Castanilor 21. Şi, pentru că vrei să plăteşti, te duci. Dar acolo e închis, e 1 mai. Că doar e normal și firesc.
În poiana de la Dumbravă e plin de corturi. Mă întreb câți au plătit taxă de vizitare. Retoric, desigur. De asta traseele sunt la fel de bine îngrijite ca indicatoarele din prima poza. Oare sâmbătă sau duminică e deschis pe Castanilor 21?
Pentru că e normal, firesc, civilizat.
Ar fi trebuit să lege Băile Herculane de Petroşani. Pentru turişti ar fi fost o punte între Cazanele Dunării, Băile Herculane, Valea Cernei – Retezat. Pentru localnici o cale către o viaţă mai bună – odată cu dezvoltarea turismului în zonă, ar fi apărut noi locuri de muncă, ar fi avut acces mai uşor la… un strop de normalitate. Din articolele găsite în urma search-urilor pe google am aflat că lucrările au stagnat din lipsa de fonduri, din lipsa de continuitate a proiectelor (boala grea, asta, la români), din motive politice, din cauza protestelor ONG-iştilor care se temeau că, odată terminat drumul va fi mult mai uşor să fie tăiată pădurea…Realitatea e că pădurea este tăiată fără nici o problemă, chiar şi fără drumul ăsta terminat – de 4-5 ori pe zi trec camioane încărcate cu lemne (indiferent că era 1 mai!!!, sâmbătă sau duminică). Mi-a atras atenţia ironia din numărul de înmatriculare al camioanelor “FAG” şi “SUCCES”-ul branduit pe camioane. Firma aparţine unui puternic om de afaceri din Gorj. Nu zic că ar tăia ilegal, n-am de unde să știu, zic doar că pădurea este tăiată cu succes într-o zonă care poartă titlul de parc naţional – ce-o mai fi însemnând şi asta… Sunt curios dacă ONG-urile care au protestat împotriva construirii drumului zic ceva despre aceste tăieri. Eu n-am găsit nimic.
Realitatea e că unii profită, în timp ce localnicii (atenție – pădurea e a lor, teoretic – practic nu a fost încă retrocedată şi mă întreb dacă o să mai ia înapoi ceva) rămân izolați din cauza unui drum distrus zilnic de camioanele încărcate cu lemne. Realitatea e că turiştii rar se încumetă prin zonă dacă nu au un 4×4 în dotare – cei care merg cu o maşină normală tre’ să meargă ca melcu’ (eu am făcut 12,5 km în aproximativ 1:30 minute – de la intersecţia către Baia de Aramă până în Cerna Sat).
Realitatea e că pe toată Valea Cernei nu e semnal la mobil. În nici o reţea. În caz de urgenţă, fie pentru localnici, fie pentru turişti… vă imaginaţi continuarea.Un drum nu distruge flora şi fauna. Oamenii fac asta. Iar ONG-urile pot face proiecte pentru programe de mediu sau pentru programe sociale care să fie de folos locuitorilor din zonă, nu doar să protesteze şi să lase izolate comunităţi.
Ar putea fi, de exemplu, un drum cu taxă care traversează un parc naţional. Vrei să treci şi să vizitezi – plăteşti, altfel ocoleşti. Două – trei ghişee unde să taxezi turistul şi să poţi monitoriza camioanele cu lemne (ca să nu mai ai de ce protesta că dispare pădurea). Banii obţinuţi din taxare şi din alte proiecte europene se pot folosi la ecologizare, la amenajarea traseelor turistice, la plata unor rangeri care să patruleze zona, să împartă amenzi turistului necivilizat; banii se pot folosi la susţinerea comunităţii locale.
DN 66A, denumit şi drumul lui Basescu… ironic asta, într-un judeţ roşu – locul de baştină al premierului.
Păcat, zona e faină, aşa că “Succesuri”, dacă vă încumetaţi să vizitaţi…
Later edit: Mai avem o şansă, ne salvează o altă industrie.
Later edit 2 – si niste comentarii de pe facebook aici.
Mai spre capătul satului era o casă cu lacăt la uşă. Pe prispă, în dreapta era un pat de fier cu un cojoc aruncat peste o saltea. În faţa casei – un măgar.
Am mers mai departe către capătul satului.
La întoarcere, aceeaşi casă, acelaşi lacăt. Acelaşi pat cu acelaşi cojoc – dar mutat în stânga. În loc de măgar era un câine. Lângă casă, în curte, oile se pregăteau de înnoptat.
Un pat care se tot plimba… pesemne că era nehotărât ciobanul.
Cerna Sat. 03.05.2014
O cheamă Mihaela. Abia a făcut doi ani jumate. Nu vorbeşte încă, dar are unghiile date cu ojă roz. A fost la tatăl ei, la moară, să vadă cum macină. Are ochii mari, curioşi.
Cred că o să se facă fotograf. A pus mâinile pe aparatul meu şi a început să apese pe butoane. Era fascinată. Am lăsat-o să butoneze. Ea ar fi plecat cu aparatul dar nu i l-am lăsat.
La despărţire ne-a făcut cu mâna şi a gângurit un “Pa!”. Noi ne-am dus mai departe către capătul satului.
Cerna Sat. 03.05.2014
Am constientizat asta acum trei ani. M-a sunat Raluca, o buna prietena: Leo, as avea nevoie de ajutor pentru niste pliante, flyere, dar stii… cum sa iti spun… nu prea avem buget, de fapt nu avem.
Mda. Clasic – proiecte fara bani – mi-am spus in gand, si ca sa evit un direct si foarte transant NU, am raspuns: Pai… apoi o scurta pauza, hai spune-mi despre ce e vorba sa imi dau seama daca am cum, daca pot… daca am timp… stii, saptamana asta sunt cam prins…
In cateva cuvinte Raluca mi-a spus despre ce era vorba. A doua zi mi-am luat concediu si cu laptopul in ghiozdan si aparatul foto de gat eram la sediul celor de la AITA si am inceput sa-i ajut. Nu stiu daca am facut cele mai reusite fotografii sau cele mai bune pliante, dar am incercat sa-i ajut cat de mult puteam. Am primit in schimb, cu mare bucurie, titlul de Spiridus. Spiridus voluntar AITA. De la un NU autist la DA plin de bucurie.
Ieri, 2 aprilie, a fost Ziua Constientizarii Autismului. Am fost la o intalnire intre prieteni, prietenii AITA. De la membri, spiridusi voluntari, sponsori la super-eroi parinti de copii cu autism. Niste super-eroi, da. Am stat cu cativa dintre ei la aceeasi masa. Iti trebuie mult curaj, multa forta si determinare sa lupti, multa rabdare; sunt ca niste alpinisti care pornesc pe un traseu dificil, dar care tintesc mereu catre varf, oricat de greu ar fi. Si fac asta zi de zi pentru copiii lor. Fiecare pas facut, fiecare schimbare, fiecare progres inregistrat in evolutia copiilor e un varf de munte cucerit.
Iar ajutorul de la AITA este extrem de important pentru ei.
De trei ani ii cunosc si din cand in cand ii ajut ca spiridus voluntar. Iar asta ma umple de bucurie pentru ca invat de la ei o multime de lucruri faine. Lucruri aparent marunte – cum ar fi sa spui un simplu “bravo”, “multumesc”, “felicitari”. Si cuvintele acestea simple, de apreciere, in doze din ce in ce mai mari. Multumesc Dana Martinescu, multumesc AITA.
PS: Si tu poti sa fii un spiridus! Si, sa nu fii surprins, chiar si o foaie alba pe care sa deseneze copiii este de ajutor.
daca e sa ma intrebi de ce imi place n-as putea sa zic. poate pentru ca face parte dintr-un soi de urban vazut sau nevazut, poate datorita luminii sau a lalelelor. sau poate jocul de copii m-a captivat. un spectacol pe care-l priveste manechinul zi de zi. din cand in cand si noi. cand ne oprim. chiar asa, voi cu ce imagini ramaneti pe retina sau pe card din strada?
doar o alta pozna cu telefonul.
Ciucas, on the run. Cheia, Podul Berii, Valea Berii, Cabana Ciucas, Saua Tigailor, Varful Ciucas si iar la cabana Ciucas.
un fel de short preview… dintr-o scurta alergatura prin Ciucas.
doi cai frumosi.
e despre un sfârşit şi un început.
las în urmă un blog – horoabe.blogspot.com – început prin 2007.
mai departe urc pe niște scări către… către altceva.
